luni, 16 iulie 2012

Când poeții nu tac


Tabăra Internațională de Poezie Artgothica


Sibiu


19 - 22 iulie 2012



Photobucket


      Asociaţia Culturală Artgothica anunţă decernarea Premiilor Naţionale pentru Poezie 
„Mircea Ivănescu”. Evenimentul va avea loc în cadrul Taberei Internaţionale de Poezie „Artgothica”, ale cărei lucrări se vor desfăşura între 19 – 22 iulie la Sibiu.
      Juriul Premiilor Naţionale pentru Poezie „Mircea Ivănescu”, în componenţa: Ion Mureşan – preşedinte, Leo Butnaru, Felix Nicolau, Ioan Moldovan, Cornel Ungureanu – membri, deliberând asupra a peste o sută de volume din producţia editorială a anului 2011 a nominalizat următoarele cărţi şi autori:
           Cartea de poezie a anului 2011
                  Constantin AbăluţăNu eu dar nici altcineva, ed. Charmides, 2011;
                  Nichita DanilovImagini de pe strada Kanta, ed. Tracus Arte, 2011;
                  Paul ViniciusLiniştea de dinaintea liniştei, ed. Tracus Arte, 2011.
           Volum de debut în poezie
                  Crista BilciuPoema desnuda, ed. Cartea Românească, 2011;
                  Andrei DosaCând va veni ceea ce este desăvârşit, ed. Tracus Arte, 2011;
                  Răzvan GheorgheMetastazele luminii, ed. Tracus Arte, 2011.
            Premiul „Mopete” pentru manuscris
                   Simina Codruţa
                   Silvia Mateescu
                   Cătălin Pavel
(Nominalizările Juriului sunt menţionate în ordinea alfabetică a numelui autorilor)
      În cadrul Taberei Internaţionale de Poezie „Artgothica” vor avea loc numeroase evenimente literare (lansări de carte, reviste literare, recitaluri publice de poezie) şi va fi lansat, în colaborare cu Asociaţia nevăzătorilor din România, filiala Sibiu, proiectul primei antologii de poezie contemporană în alfabetul Braille.   

Programul taberei

VINERI 20 iulie:
                 – 11.00 – 12.00 Ateliere literare ( în curtea interioară a „Casei cu cariatide” )
                 – 17.00 – 18.00 Eveniment : „Amprenta poeziei”
                  în colaborare cu Asociaţia nevăzătorilor, filiala Sibiu
                 (Biblioteca Judeteană Astra Sibiu)
                 - 18.00 – 18.30  Decernarea  „ Diplomelor de Excelenţă Artgothica”
                 - 21.00 „Noaptea poeţilor” la Art Cafe ( Piaţa Mare Sibiu) .
                  Invitat special : Maria Gheorghiu

SÂMBĂTĂ 21 iulie:

                 – 11.00 – 12.00 Ateliere literare ( în curtea interioară a „Casei cu cariatide” )
                 - 18.00 – Decernarea Premiilor naţionale pentru Poezie„Mircea Ivănescu”
                 – ( „Sala oglinzilor”,  Forumul Democrat al Germanilor din România,
                    str. General Magheru,  nr. 1-3, Sibiu)
                 – Premiul „Mopete” pt. Manuscris.
                 – Premiul „Mircea Ivănescu” pentru debut.
                 – Premiul „Mircea Ivănescu” pentru poezie.
se mai acordă :
                Premiul Editurii Grinta pentru Manuscris.
            22.00 „Noaptea poeţilor” la Bohemian Flow art&pub (Piaţa Mică nr. 26)


        Precizăm că trofeele oferite sunt executate din ceramică  de către artistul plastic Niu Herişanu.
        Evenimente organizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu şi al Eli Lilly România
        Partener principal: Editura ATU Sibiu
        Parteneri : Biblioteca Judeteana Astra Sibiu, Cercul Militar Sibiu, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. Sibiu, Asociaţia Nevăzătorilor Sibiu, Editura Grinta Cluj-Napoca, Cafeneaua Artiştilor „Art Cafe Sibiu”, „Bohemian Flow art&pub”, printATU.ro.
        Parteneri media :, Revista „Cenaclul de la Păltiniş”, www.agonia. ro, www.fdl.ro, „Agenţia de carte”, „Tribuna”, Radio România Cultural

2 comentarii:

  1. *** Poezia - trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos ( Mihai Eminescu )
    *** Poezia – un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea ( Lucian Blaga )
    *** Poezia este muzica sufletului şi, mai presus de toate, a sufletelor mari şi sensibile
    ( Voltaire )
    *** Poezia este dimineaţa omenirii, istoria sentimentelor înălţătoare, îndemnul permanent către bine şi adevăr ( Eusebiu Camilar )
    *** Poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă ( Nichita Stanescu )

    Arghotica Sibiului reprezintă un moment cultural de calitate la care participă oameni inimoşi dăruiţi cu inteligenţă, sensibilitate şi talent. Avem nevoie de astfel de evenimente frumoase pentru că atât timp cât poezia există, omenirea nu va pieri.

    Adi - Marlen

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate si sa speram ca la anul vei face o cronica de la fata locului,cu oamenii si intamplarile de-acolo.

    RăspundețiȘtergere